Pentru detalii
Click pe imagine


Comunicat APISANA nr.1

În cadrul proiectului APISANA, finanțat prin PNDR, măsura 16.1, s-a analizat contaminarea cu substanțe chimice specifice agriculturii a mai multor matrice apicole: miere din cuib, miere din magazin, ceară, albine, puiet, păstură, polen, țesut vegetal din culturile aflate în zona cea mai apropiată de cules. Probele au fost furnizate de 3 parteneri apicultori, din câte 3 stupi fiecare, puși la dispoziție prin proiect. Stupii au fost deplasați pentru cules la rapiță și floarea-soarelui în zone agricole diferite din județul Bihor, caracterizate prin practicarea agriculturii intensive. Determinările s-au făcut pe parcursul a 3 ani consecutivi, sfârșind cu 2023. Procedura de recoltare și combinațiile de matrice analizate au confirmat fără dubiu prezența în stupi a reziduurilor toxice care își au originea în tratamentele fitosanitare aplicate culturilor agricole.

Așa cum a evidențiat raportul final al proiectului, prezența substanțelor chimice cu impact asupra albinelor și altor polenizatori a fost detectată în majoritatea probelor relevante recoltate, atât la floarea soarelui cât și, mai ales, la rapiță. Analizele chimice efectuate în laboratorul Primoris (Bulgaria) s-au realizat cu o acuratețe suficientă pentru a pune în evidență nu numai situațiile în care a fost depășită limita maximă admisibilă de reziduuri toxice (LMR) specifică matricei în cauză (atunci când există asemenea limite legale pentru matricea respectivă) dar și contaminări sub această limită. Cele 2 situații reflectă atât cazul în care, dacă matricea analizată reprezintă un produs apicol destinat consumului uman, practic se încalcă legea dar și situațiile în care contaminarea s-a situat sub pragul maxim admisibil, ceea ce înseamnă o alertă, care trebuie să preocupe apicultorul, autoritățile și opinia publică.

Spre exemplu contaminarea mierii din cuib a fost detectată la culesul de rapiță din anul 2023 la toți cei 3 apicultori, cu molecule specifice tratamentelor fitosanitare. Mierea din cuib este cea consumată, în general, de albine. Prezența substanțelor toxice în hrana albinelor și, mai ales, a puietului, reprezintă o amenințate serioasă pentru sănătatea acestora, cunoscut fiind faptul că albinele nu posedă un sistem eficient de detoxifiere, precum alte organisme vii; în general ele fiind adaptate de milioane de ani vieții într-un mediu curat, necontaminat cu substanțe chimice de sinteză.

Pe de altă parte, în mierea din magazin a 2 dintre cei 3 apicultori s-a constatat o contaminare peste pragul maxim admis de lege. Mierea din magazin este cea extrasă de apicultori și destinată consumului uman. În acest caz, ambii apicultori au fost în situația de a pune pe piață alimente contaminate cu substanțe periculoase, ceea ce constituie o ilegalitate, fără a fi conștienți de acest fapt. Deci iată o situație interesantă din punct de vedere moral dar și chiar legal, în care apicultorul este o victimă nevinovată a poluării produsă de altcineva. Situație ce nu poate fi imputată apicultorului, el neavând posibilitatea de a opri albinele să recolteze nectar contaminat de la culturile tratate fitosanitar. A nu se uita că albinele acoperă în zbor un teritoriu cu raza de cel puțin 3 km, ceea ce reprezintă o suprafață 28.000 hectare, unde, în majoritatea zonelor apicole ale țării există culturi agricole convenționale care sunt, în majoritate, supuse tratamentelor fitosanitare.

Situația este similară, dar și mai gravă în cazul polenului, un alt produs apicol destinat consumului uman, la fel ca și păstura. Mai ales la rapiță, contaminarea cu reziduuri toxice se dovedește și mai intensă pentru aceste matrice. Luând ca exemplu tot analizele probelor recoltate în 2023 la rapiță, păstura din cuib a fost contaminată la toți cei 3 apicultori cu un adevărat coctail de substanțe toxice, toate peste LMR. Dintre compușii chimici evidențiați în buletinele de analiză se remarcă în cea mai mare proporție acetamipridul, un neonicotinoid, deci o substanță chimică interzisă la nivelul UE pentru tratarea culturilor agricole.

Aceste rezultate ale cercetării întreprinse reprezintă un puternic semnal de alarmă pentru apicultori, autorități, fermieri și consumatori și un argument în favoarea unei abordări responsabile a problematicii pesticidelor!

Proiect Apisana

Politica de confidențialitate
  Politică confidențialitate   Politică cookies   Contact   Disclaimer   Opinia ta ©Copyright Eurohonig